Garantat 150 kWh gratuit pe lună pentru fiecare gospodărie!

239 semnături

Sign if you agree

Garantat 150 kWh gratuit pe lună pentru fiecare gospodărie!
Vreau să primesc informații actualizate despre campaniile DiEM25.

Prin semnare, îți dai acordul că putem stoca datele de mai sus în scopul acestei petiții. Nu vei primi un newsletter dacă nu ai solicitat unul. Pentru informații suplimentare, te rugăm să citești Politica de Confidențialitate.

>> Garantat 150 kWh gratuit pe lună pentru fiecare gospodărie!

Sign if you agree!

Explozia prețurilor la energie continuă să amplifice cele două efecte majore cu care societatea se confruntă astăzi: sărăcirea populației și transferul unei părți importante din veniturile cetățenilor către buzunarele “băieților deștepți” care controlează Sistemul. Efectele scumpirilor, declanșate de măsurile aberante luate de Comisia Europeană, liberalizare și calcul al prețului energiei, efecte amplificate de speculanți, inflație și războiul din Ucraina, sunt acum mascate prin măsurile de plafonare luate de guvern. Această plafonare poate fi considerată cel mai mare jaf din bugetul de stat din ultimii ani. Acoperirea diferenței dintre costul plătit de consumatori și prețurile stabilite arbitrar de furnizori și intermediari, prin transferul de la buget al unor sume uriașe și nemeritate către conturile acestora, va avea efecte majore asupra stabilității bugetare și asupra veniturilor generale ale românilor în anii care urmează.

 

DiEM25 în România respinge paradigma sistemului capitalist neoliberal, care menține cetățenii obișnuiți în stare de sărăcie și teamă față de ziua de mâine, stare care îi transformă în slujitori umili ai Sistemului și ai oligarhilor care controlează societatea. Milităm pentru extinderea drepturilor fundamentale ale oamenilor prin garantarea accesului la energie.

 

Am fost obișnuiți să gândim că nimic nu este gratis și că există un cost pentru orice; însă acel cost a fost deja plătit în foarte mare măsură. Societatea se schimbă și devine tot mai important ca aceasta să evolueze, iar nivelul de trai al tuturor să crească în același ritm cu progresul tehnologic. În domeniul energetic, statul deţine companiile sale, are hidrocentrale, are reactoare nucleare, are termocentrale, sisteme pe care guvernele actuale le-au moștenit. Ele sunt realizările înaintaşilor, capacități de producție pe care le-am primit moştenire în calitate de cetăţeni români și pe care le lăsăm moștenire generațiilor viitoare.

 

Statul este instrumentul prin care poporul îşi gestionează averea comună, inclusiv resursele naturale ale ţării. Ne dorim ca energia electrică să nu fie o marfă, ci o resursă publică. Este timpul ca accesul la această resursă să fie garantat.

 

Să calculăm:

În România suntem 8,7 milioane de consumatori casnici alimentați cu electricitate; dintre aceştia, 4,5 milioane sunt consumatori vulnerabili. Toate gospodăriile consumă anual în jur de 18% din totalul producției de energie electrică (de aproximativ 66 TWh), cu un preț de producție de 10 miliarde de lei. Dacă calculăm o cotă gratuită de 150 kWh pe lună pentru fiecare gospodărie, asta înseamnă un consum de 15,6 TWh anual, adică un efort financiar de 2,1 miliarde de lei pe an. Aceasta fără să luăm în calcul că multe gospodării consumă sub 100 kWh pe lună, deci efortul real este mult mai mic. De exemplu, valoarea pensiilor de serviciu ale magistraților pe un an implică aproape același efort bugetar.

 

Producția de energie din Hidro are cea mai mare pondere, iar energia nucleară este pe locul trei. Împreună cu CE Oltenia, aceste trei companii de stat produc cca 42 TWh anual, iar consumul populaţiei reprezintă cca. 37% din energia produsă de acestea. Această energie ieftină produsă de companiile statului român poate asigura necesarul de energie al populației.

 

DiEM25 în România solicită guvernului să distribuie în mod gratuit din capacitățile de producție aparținând statului (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, etc) energie electrică pentru populație în limita de 150 kWh pe lună pentru fiecare gospodărie. Această operațiune înseamnă un cost sub 2 miliarde de lei pe an pentru companiile statului. Plafonarea actuală și compensarea de la buget bagă în buzunarele “băieților deștepți” în mod direct peste 16 miliarde de lei, de peste 8 ori cât ar costa măsura ”gratuității” pentru populație.

 

DiEM25 în România dorește recunoașterea dreptului la energie electrică pentru populație. Conștientizarea de către cetățeni a soluțiilor reale în criza prețurilor la energie și demascarea schemelor de scurgere a unor sume uriașe de bani din buget către oligarhie reprezintă condițiile necesare legiferării cu succes a dreptului la energie.

 

Vino alături de noi, cere-ți drepturile, apără-ți viitorul, semnează petiția și dă mai departe!

 

Contactează DiEM25 în România la info@ro.diem25.org.

 

DiEM25 în România se angajează ca la atingerea următoarelor praguri privind numărul de semnături să întreprindă aceste acțiuni:

la 10.000 de semnături - transmiterea propunerii către toți membrii guvernului și ai parlamentului

la 25.000 de semnături online - declanșarea procedurii legale oficiale pentru a transforma această inițiativă cetățenească în proiect de lege în parlament.

 

Surse:

https://www.anre.ro/download.php?f=f6eEiA%3D%3D&t=wOq0w9nTnMqmorLosA%3D%3D

https://www.anre.ro/download.php?f=fql%2BgqU%3D&t=vdeyut7dlcecrLbbvbY%3D

https://www.anre.ro/download.php?f=fql7g6U%3D&t=vdeyut7dlcecrLbbvbY%3D

Sign if you agree!